Nu mai vreau sa ies din casa. Nu imi mai place sa fiu sociabila. Nu urasc pe nimeni, ba chiar imi plac toti prietenii mei, insa nu mai vreau sa ies cu nimeni. De ce? Nu mai simt ca ma distrez, ma plictisesc foarte repede si cred ca am atins saturatia la capitolul "iesit".
Am mai multe grupuri de persoane cu care ies. La inceput, fiecare mi se parea genial in felul lui, si tocmai alternanta lor mi se parea cea mai buna solutie. Nimeni nu stia nimic de celalalt si fiecare noua poveste era un motiv de bucurie. Acum a intervenit monotonia, nu mai e nimic nou de aflat, si nu numai asta, dar in mare, nimeni nici nu prea vrea sa faca ceva nou (si daca se gaseste un lucru nou sigur se gasesc si oponenti si tot cu o persoana iesi la film).
Una din probleme e faptul ca nu toti sunt open-minded. Nici eu nu accept poate sa ascult o piesa de-a lui Vilalobos pentru ca am mai ascultat si stiu ca nu-mi place. Insa daca e ceva despre care nu stiu absolut nimic, vizionez, ascult, citesc cu cea mai mare placere si in functie de timpul liber pe care il am.
Alta problema depistata de mine azi e ca toti avem nevoie de refugiu. Unii se refugiaza in jocuri, unii in relatii temporare, unii in alcool, unii in filme, unii in invatat, unii in droguri, unii in moda, unii in amintiri iar altii se refugiaza in relatii de lunga durata. Eu alternez metodele de refugiere foarte des si poate de asta ma plictisisesc cand ies cu un grup care se refugiaza doar in amintiri sau doar in alcool.
Poate trebuie sa cunosc si mai multa lume. Sau poate trebuie doar sa treaca BAC-ul si starea mea de cacat.
Ultima piesa Pet Shop Boys, laolalta cu videoclipul ei, imi inspira ideea de a fi modest, cat poti de fericit si iubit. Imi place.
